Ego, este un obstacol în calea idealului masonic, masoneria este rezultatul muncii în comun spune Apollonius din Tyana Lodge (Marele Orient din Elveția).
Idealul Masonic este altruismul, nu ego!
Aceasta stabilește o temă despre enunțarea sa. În cazul în care pur și simplu se confirmă acest lucru sau în alt mod îl contrazice?
Ego-ul pe termen lung este un substantiv derivat din ego-ul pronume personal latin („Eu”). Asta înseamnă, de obicei, reprezentarea sau o idee ce o avem despre noi înșine și cunoștințele pe care le avem despre noi înșine . Particularitățile eului pot fi clasificate în două categorii:
Un „Eu slab” rămîne cu teamă de unități inconștiente. El încearcă în mod constant să se protejeze împotriva lor, sentiment de reprimare.
Un „Eu puternic”, care se adaptează ușor la diferite situații de viață, el are multe oportunități și rezonanță. Acesta nu este static, nu este stereotip, nu este corodat de represiuni, complexe, inhibiții, anxietate, vinovății.
Omul în strînsoarea ego-ului se gîndeşte numai la el însuși, dar vrea ca toată lumea să-l creadă. Aceasta tinde să-l facă centrul universului, celălalt / ceilalţi există doar pentru a servi intereselor sale.
Se poate întreba dacă sintagma „ego Mason”, este un obstacol în calea idealul masonic nu se referă la interpretarea spirituală a eului. Precum și experiențe spirituale sau spiritiste, eliberarea egoului împiedică dezvoltarea personalității, Frăţia Masonică, ca o mișcare spirituală ar fi modul de a elibera Masonul de ego-ul său și-i permite accesul la o adevărată cunoaștere a sa.
Pentru a depăși ego-ul nostru, este important să se evite orice urmă de pretenție și/sau vanitate. Este important pentru a depăși superficialul și aspectul că, sprijinindu-se pe mai mulți bani, nu pe ceea ce suntem cu adevărat, să se înțeleagă ” te știi pe tine însuți „.
Dar, ca un grup uman trebuie să știm cum foloseasc şi un inginer rezident şi alte variante, precum și personajele arhetipale bogate pentru a învăţa unul de altul pentru că, fără un minim de ego, riscăm să pierdem imaginația creatoare , criteriul esențial pentru realizarea oricărui proiect, orice vis și ambiție, ea devine o brambureală colectivă . În plus, există îngrijorarea că , dacă am alunga ego-ul, nu am putea avea cauze nobile am fi mai curînd funcționari, sau, ar fi prea puțin pentru a apăra şi dezvoltă cauza noastră.
Putem vedea că ego-ul este un obstacol în calea multor cauze, pacifiste, umanitare, fără a uita ecologiștii, teorii foarte la modă, dar vezi, apărătorii acestor nobile de cauze, de multe ori au în spatele acestor bannere, idealuri din cele mai diverse, grămezi, să nu spun, uneori, monștri de egoism.
Prin urmare , subiectul s-ar putea muta: cum putem servi un ideal, o cauză nobilă, fără ego , fără dovezi de egoism ?
Considerăm ceea ce constituie un obstacol în calea dezvoltării personalității și, prin extensie, ceea ce constituie un obstacol în calea idealului masonic, nu este ego-ul ca atare, personalitatea fiecăruia, dar sinele fals, ego necinstit, acest ego supradimensionat de multe ori, dar, uneori, subdimensionat. Percepțiile false pe care le avem despre noi înșine, imaginea disproporționată despre noi înșine şi capacitățile noastre, reprezentarea supradimensionată a personalității noastre sînt factori de compensaţie.
Acesta este motivul pentru care trebuie să ne debarasăm . Francmasoneria poate ajută prin diferitele moduri pe care le oferă. Munca masonică nu trebuie să ne facă să renunţăm la ceea ce suntem, ci, ne face să lucrăm la slăbiciunile noastre, astfel încît acestea să nu devină un obstacol în calea idealurilor masonice.
Din păcate, de foarte multe ori, din lipsă de reflecție și introspecție cinstită, și, proba-bil, lipsa de curaj, avem tendința de a impune ego-ul nostru, în mintea noastră, și să încercăm să reconciliem gîndul masonic și ego-ul, denaturînd astfel procesul construcţiei masonice.
Idealul masonic nu este împiedicat, masonul ar trebui să abandoneze în mod necesar ego-ul său, o parte din metalele sale, la ușa templului și credinţa că au sau că ştiu mai mult decît alții, subliniind interesul colectiv prin fuziunea energiilor individuale. Așa cum am spus, să treacă la o reflecție asupra egoului, obiectivele comune sînt elemente care ar trebui să permită să iasă din sine pentru alții și că…”singuri nu putem face nimic , împreună putem face totul”.
Cu toate acestea, este o prezentare voluntară la o cauză, la un ideal între responsabilitatea individuală și conștiința colectivă sau holistică. Frăţia omului este întotdeauna împărțită între acești doi poli opuși, deoarece apare și mai ales se afirmă conștiința individuală. Anihilarea acesteia din urmă, sub pretextul de a lupta împotriva ego-ul ar fi un mare pas înapoi pentru omenire și Francmasoneriei fatal. Doar alegerea de conştiinţă poate duce la adoptarea unui ideal, dar nu orbeşte…
Dar, metoda masonică , înțeleasă în mod corespunzător, nu poate stinge flacăra speranței și încurajează hărnicia și zidarul harnic merge mereu mai departe în încercarea de a fi tolerant, să răspîndească întotdeauna mai multă lumină în căutarea perfecțiunii.
Am zis
Laurenţiu Popină